miercuri, 26 ianuarie 2011

Corciturile

     Sa ne intelegem de la inceput. Atunci cand vorbim de corcituri, nu ne referim neaparat la ceva negativ, ci mai degraba la un aspect sau o caracteristica neutra. De unde se trage neamul romanesc si ce e el la origini, e subiect de megaepopee, de Mahabharata la patrat, neclara si confuza, pe alocuri inventata, pe alocuri hiperbolizata, pe alocuri adevarata.
     Trecand peste insalubra idee ca acest cuvant "corcitura" s-ar referi doar la animale, e bine de stiut ca oamenii din tara noastra poseda (sau sunt posedati de) aceasta caracteristica. Ar fi si impertinent sa sustinem puritatea rasei autohtone, mai ales cand stim ca ne deosebim de la un capat la altul de tara atat prin vorba cat si prin port. Nu ca nu am avea aceleasi porniri sau aceeasi limba, nu ca nu am fi avut aceiasi colonizatori, dar fiecare din aceste aspecte are un specific local sau regional, malign si hotarator in perpetuarea speciei. Dar mai presus de kilometrii de cultura sau limba care ne despart, sunt lucrurile care ne aseamana.
     Aceasta gena comuna de maidanezi ortodocsi de care nu mai scapam nicicum, e imuna la orice incercare progresista de alterare. Si asta s-a demonstrat clar de-a lungul istoriei. Tot ce am invatat de la istorie e sa facem manastiri cand ne bat turcii, sa ardem holdele cu propria mancare in fata cotropitorilor, lasandu-ne deci automat pierduti, sa chemam minerii sa ne sparga institutiile si intelectualii, sa dam vina pe arbitrii, si in sfarsit, sa punem intotdeauna la conducerea tarii oamenii cei mai nepotriviti. De la preistoricul betivan sinucigas dac, pana la curvarul moldovean constructor de biserici (boala de care nu am scapat nici pana azi) si pana la cizmarul dislalic posesor de nevasta pe nume Elena.
     Toate aceste figurine sunt simboluri ale diversitatii, care au dus la crearea acestei rase corcite romanesti. Noi suntem si nobili - si tarani, si romani - si daci, si tigani - si arieni. Luam tot ce se poate de la toti. Invatam orice limba oriunde ne ducem. Ne adaptam oriunde ajungem. Triumfam si esuam glorios in orice domeniu. Jucam fotbal pe plus 45 de grade la arabi si pe minus 40 la rusi. Suntem maidanezii prin exceptie, sfidam viata in orice situatie. Suntem un exemplu de supravietuire...
    Dumnezeule!!!... Suntem chinezi!!!
    

Un comentariu:

  1. Dumnezeule!!!... suntem chinezi, senegalezi, polonezi, ciprioti, tigani, marocani, etc. Toate "rasele" cum zici tu, (Heidegger iesi din acest corp) s-au construit in jurul unor "figuri ale diversitatii", si sunt si nobili, si tarani, si se adapteaza, se transforma... Dumnezeule, romanii chiar nu sunt exceptionali!

    RăspundețiȘtergere