De Respectus

Respectul se câștigă, nu se acordă gratis, îmi spunea cineva. Nu sunt întru totul de acord. Prefer să încep o relație sau o interacțiune cu o persoană,  acordându-i încredere și respect, indiferent de vârstă sau statut social. Nu am pretenția că e varianta corectă. E doar abordarea mea. Pe care mi-o asum, cu eșecuri sau realizări.
Socrul meu obișnuia să spună că sunt oameni care îmbătrânesc doar ca să le albească părul, nu pentru a deveni mai înțelepți. Ai dreptate, tato, deși e cam târziu să îți spun asta. De unde ești, poate citești rândurile astea...
Ieri am fost apostrofat de o doamnă relativ în vârstă, care a fost deranjată că am atenționat-o că este ironică când nu trebuie. Colac peste pupăză a dat replica pe care o detest cel mai mult, și care îmi ridică tensiunea: "Tineretul de azi!"
Astăzi, o altă doamnă, de data asta mai apropiată de vârsta mea, dar cu un alt statut social, mi s-a adresat: "Băiețică!"
Am să continui cu o scurta explicație. Sunt tânăr la 31 de ani și nu am vreun statut social deosebit. I am regular guy in a so-called ordinary world. Doar că natura jobului, experiența de viață,  cei doi copii și societatea, m-au maturizat. Unii spun că nu destul. Alții, dintre cei care mă știu și mai de tânăr, spun că prea mult. Le dau dreptate amândorura.
Să revenim la situațiile de mai sus. Doamnei cu tineretul aș putea să îi aduc aminte că generația mea a primit pe tavă de la generația dumneaei o țară falimentată și falimentară la toate nivelurile. Nu cei de vârsta mea au votat cu Iliescu de 3 ori, nu cei de vârsta mea au ales tranziția eternă, mineriadele și capitalismul sãlbatic, etc. Noi le-am moștenit si am fost desemnați să plătim pensiile (câte dintre ele false și anticipate?!) și creditele celor mai demni de a fi respectați. Tot generația mea a ales să moară la Revoluție și să pretesteze împotriva deciziei unui guvern de a implementa soluția Roșia Montană. Noi nu am primit apartamwnte și repartiții la uzine, ci a trebuit să facem împrumuturi și să susținem teste și interviuri.
Nu suntem însă nepătați, pentru că din generația mea sunt și conducătorii actuali, dar mi se pare esențial respectul, indiferent de vârstă.
Doamna de azi credea că doar statutul îi garantează dreptul la aroganță. Numai că aroganța e  atributul geniilor, nu a celor care sunt "just above average". Isaak Newton contempla inteligența femeii de serviciu care, pentru a aprinde focul în fiecare sobă, ducea cărbunii în palmă, în cenușă. Dacă geniul universal Newton își declara admirația femeii de serviciu... no comment here.
Aș încheia cu declarația unui om în vârstă, cu statut social peste toți pe care îi cunoaștem, care, la aniversarea celor 90 de ani declara în parlament: "Țara nu e a noastră moștenită de la părinții noștri, ci e luată cu împrumut de la copii noștri!" Omul, "un bătrân atât de simplu, după vorbă, dupa port", e cel care, dat afară din țară de comuniști, întors de la Piața Victoriei la aeroport la mijlocul anilor 90, cerea, la numai o săptămână de la acest ultim eveniment, clauza națiunii celei mai favorizate pentru România, in plenul Congresului american. Omul e Regele Mihai...

Școală degeaba

Am făcut școala degeaba....
În clasa a noua ne-a întrebat diriginta cum ne place școala... Am fost printre singurii care au spus ce nu le place. Mă dezamăgea răceala profesorilor din  liceu, în comparație cu cei din gimnaziu. (Ca o lămurire, eram în aceeași scoală din clasa a cincea...). Cel mai mult mă dezgusta, însă, atitudinea unor profesori. Majoritatea mă priveau de sus, cu o superioritate pe care, majoritatea, nu o justificau prin cunoștințe. Aroganța si dezgustul pot fi atributul unor elevi, worst case scenario, în nici un caz al profesorilor. (Altă lămurire: Acuzăm generațiile actuale pentru catastrofa de la examenele de bac, dar se prea poate ca profesorii să culeagă ce au semănat...)
Am făcut școala degeaba....
Am ales facultatea de jurnalism pentru că îmi plăcea presa și pentru ca speram să pot face ceva în acest domeniu.
În afară de a scrie și a vorbi mai corect decât alții, în română și englezã, restul educației din liceu era nulă. Nu mă puteam folosi de ceea ce învățasen...
Luam (din nou) totul de la zero, în același sistem de învățământ...
Atitudinea profesorilor a rămas constantă, la mulți, de data asta, însă, mai justificată, venind din partea unor profesori universitari, muuult mai bine pregătiți decât cei din liceu.
Am făcut școala degeaba....
Am ales un master relativ ușor, la o instituție privată. Aroganța profesorilor lipsea pentru prima dată. Era înlocuită de o maximă nepăsare...
În loc de concluzie....
În condițiile în care presa devine tot mai detestată, urmărită și mai puțin independentă, văd imperios necesare cursuri de jurnalism în licee. Românii nu știu să deosebească un jurnal de știri de unul de cancan, declară că vor emisiuni de jurnalism de investigație, dar urmăresc manelizări la tv, declară că nu vor să dispară presa scrisă dar citesc doar ziarul de la Lidl....
Fără educație ne tâmpim...
În loc de scuze....
Am colegi de școală care activează în învățământ și foști profesori care vor citi asta pe internet... Nu îmi cer scuze în fața lor. Nu pentru că nu îi vizează deloc pe ei, ci pentru că, analizând la rece, vor înțelege...
Post scriptum...
Din adânca mâhnire și dezamăgire legată de un sistem care recunoaște că Premierul - cel care decide bugetul învățământului - a copulat (scuze, a copiat) la doctorat și care numește miniștrii care își trec în CV instituții de învățământ la care doar au visat, nu le-au absolvit, am decis ca Alice și Vlad să frecventeze un sistem alternativ de studiu - Waldorf. Asta deși știu ce remarci voi auzi.