De Respectus

Respectul se câștigă, nu se acordă gratis, îmi spunea cineva. Nu sunt întru totul de acord. Prefer să încep o relație sau o interacțiune cu o persoană,  acordându-i încredere și respect, indiferent de vârstă sau statut social. Nu am pretenția că e varianta corectă. E doar abordarea mea. Pe care mi-o asum, cu eșecuri sau realizări.
Socrul meu obișnuia să spună că sunt oameni care îmbătrânesc doar ca să le albească părul, nu pentru a deveni mai înțelepți. Ai dreptate, tato, deși e cam târziu să îți spun asta. De unde ești, poate citești rândurile astea...
Ieri am fost apostrofat de o doamnă relativ în vârstă, care a fost deranjată că am atenționat-o că este ironică când nu trebuie. Colac peste pupăză a dat replica pe care o detest cel mai mult, și care îmi ridică tensiunea: "Tineretul de azi!"
Astăzi, o altă doamnă, de data asta mai apropiată de vârsta mea, dar cu un alt statut social, mi s-a adresat: "Băiețică!"
Am să continui cu o scurta explicație. Sunt tânăr la 31 de ani și nu am vreun statut social deosebit. I am regular guy in a so-called ordinary world. Doar că natura jobului, experiența de viață,  cei doi copii și societatea, m-au maturizat. Unii spun că nu destul. Alții, dintre cei care mă știu și mai de tânăr, spun că prea mult. Le dau dreptate amândorura.
Să revenim la situațiile de mai sus. Doamnei cu tineretul aș putea să îi aduc aminte că generația mea a primit pe tavă de la generația dumneaei o țară falimentată și falimentară la toate nivelurile. Nu cei de vârsta mea au votat cu Iliescu de 3 ori, nu cei de vârsta mea au ales tranziția eternă, mineriadele și capitalismul sãlbatic, etc. Noi le-am moștenit si am fost desemnați să plătim pensiile (câte dintre ele false și anticipate?!) și creditele celor mai demni de a fi respectați. Tot generația mea a ales să moară la Revoluție și să pretesteze împotriva deciziei unui guvern de a implementa soluția Roșia Montană. Noi nu am primit apartamwnte și repartiții la uzine, ci a trebuit să facem împrumuturi și să susținem teste și interviuri.
Nu suntem însă nepătați, pentru că din generația mea sunt și conducătorii actuali, dar mi se pare esențial respectul, indiferent de vârstă.
Doamna de azi credea că doar statutul îi garantează dreptul la aroganță. Numai că aroganța e  atributul geniilor, nu a celor care sunt "just above average". Isaak Newton contempla inteligența femeii de serviciu care, pentru a aprinde focul în fiecare sobă, ducea cărbunii în palmă, în cenușă. Dacă geniul universal Newton își declara admirația femeii de serviciu... no comment here.
Aș încheia cu declarația unui om în vârstă, cu statut social peste toți pe care îi cunoaștem, care, la aniversarea celor 90 de ani declara în parlament: "Țara nu e a noastră moștenită de la părinții noștri, ci e luată cu împrumut de la copii noștri!" Omul, "un bătrân atât de simplu, după vorbă, dupa port", e cel care, dat afară din țară de comuniști, întors de la Piața Victoriei la aeroport la mijlocul anilor 90, cerea, la numai o săptămână de la acest ultim eveniment, clauza națiunii celei mai favorizate pentru România, in plenul Congresului american. Omul e Regele Mihai...

Școală degeaba

Am făcut școala degeaba....
În clasa a noua ne-a întrebat diriginta cum ne place școala... Am fost printre singurii care au spus ce nu le place. Mă dezamăgea răceala profesorilor din  liceu, în comparație cu cei din gimnaziu. (Ca o lămurire, eram în aceeași scoală din clasa a cincea...). Cel mai mult mă dezgusta, însă, atitudinea unor profesori. Majoritatea mă priveau de sus, cu o superioritate pe care, majoritatea, nu o justificau prin cunoștințe. Aroganța si dezgustul pot fi atributul unor elevi, worst case scenario, în nici un caz al profesorilor. (Altă lămurire: Acuzăm generațiile actuale pentru catastrofa de la examenele de bac, dar se prea poate ca profesorii să culeagă ce au semănat...)
Am făcut școala degeaba....
Am ales facultatea de jurnalism pentru că îmi plăcea presa și pentru ca speram să pot face ceva în acest domeniu.
În afară de a scrie și a vorbi mai corect decât alții, în română și englezã, restul educației din liceu era nulă. Nu mă puteam folosi de ceea ce învățasen...
Luam (din nou) totul de la zero, în același sistem de învățământ...
Atitudinea profesorilor a rămas constantă, la mulți, de data asta, însă, mai justificată, venind din partea unor profesori universitari, muuult mai bine pregătiți decât cei din liceu.
Am făcut școala degeaba....
Am ales un master relativ ușor, la o instituție privată. Aroganța profesorilor lipsea pentru prima dată. Era înlocuită de o maximă nepăsare...
În loc de concluzie....
În condițiile în care presa devine tot mai detestată, urmărită și mai puțin independentă, văd imperios necesare cursuri de jurnalism în licee. Românii nu știu să deosebească un jurnal de știri de unul de cancan, declară că vor emisiuni de jurnalism de investigație, dar urmăresc manelizări la tv, declară că nu vor să dispară presa scrisă dar citesc doar ziarul de la Lidl....
Fără educație ne tâmpim...
În loc de scuze....
Am colegi de școală care activează în învățământ și foști profesori care vor citi asta pe internet... Nu îmi cer scuze în fața lor. Nu pentru că nu îi vizează deloc pe ei, ci pentru că, analizând la rece, vor înțelege...
Post scriptum...
Din adânca mâhnire și dezamăgire legată de un sistem care recunoaște că Premierul - cel care decide bugetul învățământului - a copulat (scuze, a copiat) la doctorat și care numește miniștrii care își trec în CV instituții de învățământ la care doar au visat, nu le-au absolvit, am decis ca Alice și Vlad să frecventeze un sistem alternativ de studiu - Waldorf. Asta deși știu ce remarci voi auzi.

De la ruși vine ploaia

Știrea am citit-o pe net ieri și a fost mediatizată intensiv în cursul zilei: Mechel a vândut 4 combinate de prelucrare a fierului - adică toată afacerea lor din România - cu 53€. Taman unei firme de apartament.

Nu e ceva de neimaginat în țara noastră. Deja ne-am obișnuit cu astfel de situații, din păcate.

În plus, era binecunoscută dorința firmei rusești de a închide businessul de la noi, în contextul crizei puternice care a lovit-o.
Ce e interesant, însă, e în spatele poveștii.
Anume, faptul că acum câteva luni, Mechel dorea peste 100 milioane de dolari pentru aceleași combinate. În plus, firma care a cumpărat activele nu are in CAEN prelucrarea metalelor. Asta ne duce cu gândul că soarta celor câtorva mii de angajați e pecetluită deja: vor fi concediați, iar fabricile vor fi devalizate și vândute la fier vechi.
Până acum, Guvernul nu făcuse nicio declarație. Azi, Premierul a declarat că executivul nu are nimic de argumentat și că s-au respectat toate condițiile pieței libere. În plus, firmele implicate sunt private, declara același demnitar (Între noi fie vorba, cam forțat termenul pentru politrucii români, care umblă în Q7 și cu bodyguarzi după ei. Deci unde e demnitatea...?).
Discursul e total opus celui din vremea vânzării Oltchim...
Pe de altă parte, ce e permis unora, altora le e interzis cu desăvârșire. Dacă aș urma exemplul rușilor și aș declara valoarea de impozitare a casei la 100 € - adică aproape dublul prețului celor 4 combinate -, aș face evaziune fiscală. Căci, în fond, asta a făcut Mechel...
Ca și remarcă suplimentară, ca să înțelegem o parte din lipsa de atitudine a Guvernului, merită să vedem ce se întâmplă la bulgari. Acolo, pentru că s-a pus împotriva intereselor Rusiei (vestita conductă de gaze Sothstream și implicarea Gazprom la o echipă de fotbal sunt doar exemplele cele mai la vedere), Premierul și-a dat azi demisia, oarecum intempestiv și fără o explicație clară. Mechel e tot companie rusească....
Dasvidania motherfuckers......

Despre Dumnezeire

Cel mai des, cand suntem intrebati despre biserica, replicam simplu ca nu frecventam, dar credem in Dumnezeu. Ca nu ne plac popii si purtarile lor, dar ca avem credinta.
E varianta cea mai des intalnita si care nu prea da ocazia de contrazicere, pentru ca mai toti astia tineri suntem la fel.
Ei bine, nicio surpriza aici, si eu sunt la fel. Nu imi plac popii, din acelasi motiv pentru care detest profesorii sau doctorii: pretind un respect aprioric, inainte de a demonstra ceva, doar pentru ca ocupa o anume pozitie in societate. Nu inteleg de ce e doamna invatatoare, in loc de, Elena, sa zicem. Sau de ce e domnul profesor doctor, in loc de Marin... De unde stiu ei ca eu nu am mai multa scoala ca ei, posibil la institutii mai de prestigiu, de unde stiu ei ca.eu nu sunt mai om ca ei?
Sa revenim la blasfemia mea. Deseori am acut contre cu clericii care veneau sa stranga bani pentru biserici, ba stiu si un caz, al unui prieten, care a avut surpriza sa afle ca popa X nu face slujba de inmormantare tatalui prietenului meu, pentru ca nu are taxa de biserica platita.
De cand am si copii le-am putut explica si ca nu am nevoie de mijlocirea cuiva sa ma adresez, sa ma cert, sa ii multumesc sau sa ma uit in ochii Dumnezeului in care cred, caruia ii gresesc sau care ma iarta. Si le-am si povestit ca, pentru mine, experienta cea mai aproape de dumnezeire a fost cand mi-am tinut prima nascuta in brate. Cand i-am vorbit si s-a oprit din plans si mi-a "cautat" vocea. Cand s-a cuibarit in bratele mele, primul care a tinut-o langa el. Cand m-a cuprins o caldura pe care o retraiesc intens si profund de fiecare data cand mi-o aduc aminte. Sint convins ca e aceeasi senzatie pe care o are si Parintele cand isi mangaie pe crestet copii. Aceeasi senzatie pe care ar trebui sa o aiba si popii cand mergem noi la ei.
Ajung in iad pentru asta?

Sport: Crucea antrenorului din Liga I

Despre cat de naivi sau inconstienti sunt patronii din Liga I s-a discutat pe larg. Ei tind sa angajeze antrenori nu manageri, iar contractele cele mai lungi, vorba unui prieten, sunt de 4 sezoane: primavara, vara, toamna si iarna.

Pe de alta parte, ce ii mana pe antrenorii nostri sa bifeze cluburi in CV fara a gandi in viitor? Multescu, Stoichita, Hizo, Rada, Sumudica si lista ar putea continua la nesfarsit....

Ce-i drept, patronii - in fapt sunt creditori, nu altceva - nostri sunt in mare masura de vina pentru rotatia incredibila de cadre pe bancile echipelor. Ei ii dau afara de cate ori vantul schimbarii le aduce astfel de ganduri. 

La fel, federatia si liga au nasit un sistem in care stabilitatea isi are rostul doar la nivelul celor doi lideri absouti.

Despre scoala de antrenori nu am sa scriu nimic. Nu merita. Niciun antrenor roman de succes nu isi are radacinile acolo. Institutia nu fsce decat sa elibereze diplome oricui doreste si plateste. Zvonul ca insusi spartanul puscariabil - Borcea - are diploma ma scuteste de orice comentariu.

O parte semnificativa de vina pentru propria lor situatie o au chiar antrenorii. Nu poti avea pretentii de stabilitate cand te prostituezi in serie, alegand sa lucrezi pentru tot felul de grofi, in conditii cel putin dubioase.

Mai jos sunt enumerate cateva din lamuririle invocate de antrenori cand aleg sa semneze cu o anume echipa:

Motivatia financiara

Nu toti antrenorii romani isi permit o viata linistita, fara compromisuri. E o diferenta uriasa intre Olaroiu si milioanele cu iz de petrol si camile si zecile de mii de euro pe care le poate incasa unul dintre cei care antreneaza pe la noi. Ce-i drept, sunt si printre ei din aceia bine platiti. Unii, considerand performantele lor, prea bine platiti :)

Clubul care nu se refuza niciodata

Asta e clasica la noi! Fie ca e vorba de una dintre echipele bucurestene (poate imi explica cineva de ce doar Steaua, Rapid sau Dinamo sunt mari puteri, mari echipe etc), fie ca e vorba de Craiova sau UTA, echipe de legenda din Romania, fie ca e vorba de echipa la care antrenorul a crescut, replica asta justifica si mascheaza viitoarele esecuri. Pentru exemplificare, luati cazul lui Marius Lacatus, care nu poate refuza echipa de suflet - Steaua -, dar nu a putut refuza nici legenda Craiovei. In ambele cazuri a capotat lamentabil. 

Prietenia cu finantatorul

Olaroiu e prieten cu Gigi. Contra e nasul celei care controleaz din umbra U Cluj. Stelian Gherman e prietenul lui Anton Dobos. Andone se are bine o data la 4 ani cu Paszkany. Rednic e prieten cu oricine il angajeaza. Lista poate continua. Pana acum, insa, din pacate, niciun patron nu s-a sfiit sa isi arate limitele rabdarii cu prietenii lui.

Proiectul pe termen lung

Pe asta am auzit-o atat de des, ca deja nu mai prezinta nicio urma de credibilitate. La fiecare saptamana fie un antrenor, fie un finantator, declara asta. Singurul constant a ramas Hagi - el declara ca vine la Poli  sau la Steaua pentru un proiect pe termen mediu si lung. Aceeasi formulare o are si ca patron. Ce-i drept, nu a schimbat antrenorii pana acum!

Oricum, termenul lung inseamna in Romania maxim 5 etape.

"Vreau sa arat ca pot face meserie aici!"

Asta vine, in general, ca o ironie la adresa predecesorului, care declara la plecare ca nu poti face meserie in astfel de conditii. Tine maximum 3 etape, la fel ca si sprijinul neconditionat declarat de conducatori.

Fanii

Asta de obicei merge la echipe gen Poli, Rapid, Steaua sau U Cluj. Manea sau Dorinel Munteanu nu pot declara ca au mers la Bistrita, respectiv Dinamo, pentru cei 300 de fani. Ar fi ridicol! Oricum, chiar si cei ca Sumudica (care zice ca nu o are mica!), iubiti fiind de galerie (in cazul lui - Rapid), nu pot scapa de demitere!

Probabil ca motive ar mai fi destule, mai multe decat pot aminti eu acum. Ideea de baza e ca, oricat am dispretui finantatorii pentru acest perpetuum mobile de pe bancile tehnice, nu e doar vina lor. Si nici a conducatorilor de foruri fotbalistice!

Vina au si antrenorii gen Sumudica (sic!) care semneaza cu U Cluj di dupa un meci declara ca nu mai raman in astfel de conditii, Nimeni nu ii impiedica sa faca la fel ca si Grigoras si sa declare ca Steaua (de exemplu) se mai si refuza. Sau sa isi plaseze in contract clauze de reziliere considerabile. Sau sa verifice, cel putin atat, Dumnezeule!, in ce se baga inainte de a semna ca primarele!

Ipostazele Barbatului

La inceputurile vietii constiente ale Barbatului - care pe atunci inca e Barbatul Copil - acesta isi doreste cel mai mult si mai mult sa fie ca si tata. In lipsa unui model masculin in familie, macar ca si vecinul de la apartamentul alaturat, care ii da bomboane de cate ori il vede.

Singura prezenta feminina din viata lui e reprexentata de mama si matusi si verisoare. Scopul lor e sa il pupe si sa il enerveze ca il cheama sa vada toata lumea ce scump e!

Pe la 7-8 ani, Barbatul Baiat isi doreste sa fie mai destept ca si copilul vecinului cu bomboane, care deja stie sa scrie de mana literele si cifrele. E primul esec major din viata lui, care il va ajuta in ceea ce va urma.

Femeile apar deja mai mult in viata lui. Are si o sora care e enervant de stresanta cand ii rupe temele. Fie si imaginar, pentru scuza de a doua zi la Doamna.

Pe la 12 ani isi doreste sa fie ca si Adi Mutu, si sa scrie in ziare despre el. Aici apare prima dihotomie din viata Barbatului Adolescent: unii isi doresc sa fie doar faimos ca si el, iar altii sa fie bad boy Mutu. 

Deja apare in discutie varul mai mare, care ii explica despre fete. Un aiurit, care prefera sa stea cu fetele, in loc sa vina la un fotbal....

Pe la 14 ani Barbatul Adolescent incepe sa isi inteleaga varul mai mare. 

Apare in imagine si fata vecinului cu bomboanele, mai mare cu doi ani, care nu prezenta interes pana acum. Barbatul Adolescent ii viziteaza fratele doar pentru a o mai vedea. Inca nu stie cum sa o abordezez.

De la 16 ani barbatul incepe sa devina Barbat. A avut deja prima prietena, primul sarut, prima deceptie in dragoste, poate chiar si prima experienta sexuala.

Dupa cum spuneam, are cel de-al doile esec din viata: prima despartire. Aia doare cel mai mult. Sa te lase ea pentru un altul, deja e de neichipuit. Varul mai mare e plecat la facultate in alt oras si nu te mai poate ajuta cu sfaturi.

La 18 ani chiar se simte si e BARBAT! Astepata sa primeasca bani de la parinti si sa dea de carnet. La facultate agata tipele faine si deja e celebru.

A doua dihotomie se produce: desi se cearta intr-una cu tatal si isi doreste sa nu fie ca si el - adica angajat simplu - realizeaza ca incepe sa semene tot mai mult cu el.

Pe la 21 de ani e gata facultatea si apare prima decizie majora din viata Barbatului: se angajeaza sau ramane cu parintii. Oricum tre' sa mearga la master...

Dupa 23 de ani incep problemele si deja se intelege cu parintii si sora mai bine. Cateodata regreta momentele in care era in centrul atentiei. Acum nici bunica nu il mai baga in seama intr-atat de mult; are deja stranepoti....

La 26 de ani zice ca le-a trait pe toate si le-a avut pe cele mai bune. Un nou moment de criza vine cand apare Femeia.

La 28 o cere de nevasta si devine Barbatul Casatorit. Prietenii fac misto de el, desi nu s-a schimbat mai nimic: inca mai iese la bere cu ei, mai se face manga, la meciuri sunt tot in galerie etc. Doar ca nu mai sunt toate asa dese... Oricum el e Barbat si nu regreta asta.

Vecina din copilarie ii da add pe facebook si isi aduce aminte de cele dinaintea Femeii. O mica urma de melancolie il incearca.

La 30 de ani ia primul credit. Acum chiar e nasoala.

La 32 are primul copil. Il tine in brate si se simtem... Ei bine, nu poate descrie cum se simte. 

La 34 de ani aajuns sef si toti ilprivesc cu respect. Apare copilul numarul doi. Senzatia vis-a-vis de el ramane la fel de intensa.

La 40 de ani deja a vazut mai toate orasele importante, a fost pe la plaja prin toata lumea, conduce masina noua, are casa renovata, la lucru e inca sef.

Apar primele probleme ale Barbatului Tata - daca are fata/fete, isi face griji pentru ca vede in Barbatii Copii din jurul lui ceea ce era el acum cativa zeci de ani. Daca are baieti, se ingrijoreaza cu privire la ce nebunii ar putea acesta sa faca. Daca are din amandoi cate unul, stresul e maxim. Apar caderile de par....

La 47 intra in partid si devine Barbatul Politician. Fata vecinei ii da add pe Linkedin.

La 55 isi insoara copiii si se linisteste - ei sunt mai cuminti ca el.

La 60 e deja Barbatul Bunic si se ingrijoreaza cu privire la pensia lui tot mai mica. Aia din partid nu il mai cauta decat la alegeri.

La 80 fata din vecini ii da add la morga. :) His time here has passed.....

PS: Varianta de mai sus nu e inspirata DOAR din viata mea!

Visele mele - doua lalele ...

La inceput de viata, parintii iti povestesc cum poti ajunge pe luna, cum sa agati fetele sau cum sa lovesti mingea corect. Apoi, toti din jurul tau te incurajeaza sa ai vise. Ca e ok, ca e sanatos, ca se implinesc, ca toti au, ca la unii li se indeplinesc etc.
Apoi vine perioada de scoala, cand nu poti sa ai vise, ca ai capul in nori si nu gandesti limpede, ca nu iei note mari sau, din contra, ca sunt prea mari.
Urmeaza liceul, unde tre' sa ai vise - fata pe care sa o saruti, facultatea pe care sa o alegi, profa pe care o vei anunta cu ciuda ca ai luat BAC-ul fara sa ai nevoie de meditatiile ei, unde sa te muti de la ai tai, pe care nu ii mai suporti...
Vine facultatea - visezi doar sa iei examenele, sa nu intarzii la part-time jobul ala nenorocit care iti da banii pentru iesiri. Nu mai visezi la fete, pentru ca deja le ai! Eventual visezi la inca una!
Te angajezi la o firma respectabila si esti tanara lor speranta. Toti vad doar probleme in jur, doar tu  - oportunitati sa le rezolvi. Esti clar visator! Dar pana acum nu era rau!!!
Te insori si visezi la o nunta faina cu destule daruri in bani si obiecte.
Iei primul credit si visezi doar cum sa il achiti in avans.
Ai primul copil si visezi sa fie sanatos. Apoi visezi sa fie desptept, frumos, sportiv, devreme acasa (daca e fata) sau ca iese cu fetele si sta peste program (daca e baiat).
Apoi apare prima problema - varsta la care trebuie sa ii explici copilului tau cum e cu visele. In jur ai numai exemple de idealisti ratati si de pragmatici de succes. Cum sa ii explici copilului ca visatul cu ochii deschisi e ok intr-o astfel de lume? Cum ii explici ca animalutele vorbesc doar in desene animate, cand tu stii ca ai vorbit nopti in sir cu cainele bunicii? Cand stii ca Joiana, pe drun spre pasune, te asculta mai bine decat oricine, si te mai si ajuta sa rezolvi probleme, spunandu-ti sa ai mereu rabdare si sa rumegi problemele precum rumega ea iarba!
Si iti vine ideea geniala atunci! Pe loc! Fara premeditare! Mergi in camera copilului, il invelesti si ii povestesti tot ce poti despre vise si implinirea lor, despre cum a visat Alexandru Macedon sa cucereasca lumea si a reusit, despre visul lui Vuia de a zbura, despre Mac-urile lui Jobs, despre Hagi si golurile lui fabuloase pornite de la visul de a fi fotbalist mare. Mai ales ii povestesti despre visele tale implinite sau nu. Dar traite la intensitate maxima! Apoi il mangai pe crestet si il saruti usor, dandu-i toata puterea de care are nevoie.
Peste ani primesti o scrisoare din State, unde s-a stabilit pentru a deveni inginer in industria aerospatiala. Iti povesteste cum a lucrat la nava care va duce primii oameni pe Marte si cum iti multumeste pentru ca l-ai incurajat sa isi urmeze visul cel mai vechi al omenirii - zborul! Langa tine, in cafeneaua batrana si ponosita din satul unde te-ai retras, il zaresti pe vecinul pragmatic cum te urmareste invidios. A facut bani si i-a pierdut, a mai facut o data avere, insa nu mai are nimic. Pentru ca a preferat sa lucreze pentru el, in loc sa isi imparta visele cu o jumatate a lui. Si acum sta singur, doar el si actiunile lui la cele mai de succes companii din tara. Si tot ce face e sa regrete ca nu a invistit in Facebook sau Intel cand inca se merita. Din cand in cand regreta viata lui, jinduind dupa a ta!
Si la final stai si te intrebi, usor nostalgic dupa aerul de pe lunca din satul bunicii, cum se face ca omenirea tot pragmatismul il cauta si il lauda, insa visatorii sunt cei care fac lumea sa mearga mai departe. Si sa nu isi piarda sufletul!