Sport: Crucea antrenorului din Liga I

Despre cat de naivi sau inconstienti sunt patronii din Liga I s-a discutat pe larg. Ei tind sa angajeze antrenori nu manageri, iar contractele cele mai lungi, vorba unui prieten, sunt de 4 sezoane: primavara, vara, toamna si iarna.

Pe de alta parte, ce ii mana pe antrenorii nostri sa bifeze cluburi in CV fara a gandi in viitor? Multescu, Stoichita, Hizo, Rada, Sumudica si lista ar putea continua la nesfarsit....

Ce-i drept, patronii - in fapt sunt creditori, nu altceva - nostri sunt in mare masura de vina pentru rotatia incredibila de cadre pe bancile echipelor. Ei ii dau afara de cate ori vantul schimbarii le aduce astfel de ganduri. 

La fel, federatia si liga au nasit un sistem in care stabilitatea isi are rostul doar la nivelul celor doi lideri absouti.

Despre scoala de antrenori nu am sa scriu nimic. Nu merita. Niciun antrenor roman de succes nu isi are radacinile acolo. Institutia nu fsce decat sa elibereze diplome oricui doreste si plateste. Zvonul ca insusi spartanul puscariabil - Borcea - are diploma ma scuteste de orice comentariu.

O parte semnificativa de vina pentru propria lor situatie o au chiar antrenorii. Nu poti avea pretentii de stabilitate cand te prostituezi in serie, alegand sa lucrezi pentru tot felul de grofi, in conditii cel putin dubioase.

Mai jos sunt enumerate cateva din lamuririle invocate de antrenori cand aleg sa semneze cu o anume echipa:

Motivatia financiara

Nu toti antrenorii romani isi permit o viata linistita, fara compromisuri. E o diferenta uriasa intre Olaroiu si milioanele cu iz de petrol si camile si zecile de mii de euro pe care le poate incasa unul dintre cei care antreneaza pe la noi. Ce-i drept, sunt si printre ei din aceia bine platiti. Unii, considerand performantele lor, prea bine platiti :)

Clubul care nu se refuza niciodata

Asta e clasica la noi! Fie ca e vorba de una dintre echipele bucurestene (poate imi explica cineva de ce doar Steaua, Rapid sau Dinamo sunt mari puteri, mari echipe etc), fie ca e vorba de Craiova sau UTA, echipe de legenda din Romania, fie ca e vorba de echipa la care antrenorul a crescut, replica asta justifica si mascheaza viitoarele esecuri. Pentru exemplificare, luati cazul lui Marius Lacatus, care nu poate refuza echipa de suflet - Steaua -, dar nu a putut refuza nici legenda Craiovei. In ambele cazuri a capotat lamentabil. 

Prietenia cu finantatorul

Olaroiu e prieten cu Gigi. Contra e nasul celei care controleaz din umbra U Cluj. Stelian Gherman e prietenul lui Anton Dobos. Andone se are bine o data la 4 ani cu Paszkany. Rednic e prieten cu oricine il angajeaza. Lista poate continua. Pana acum, insa, din pacate, niciun patron nu s-a sfiit sa isi arate limitele rabdarii cu prietenii lui.

Proiectul pe termen lung

Pe asta am auzit-o atat de des, ca deja nu mai prezinta nicio urma de credibilitate. La fiecare saptamana fie un antrenor, fie un finantator, declara asta. Singurul constant a ramas Hagi - el declara ca vine la Poli  sau la Steaua pentru un proiect pe termen mediu si lung. Aceeasi formulare o are si ca patron. Ce-i drept, nu a schimbat antrenorii pana acum!

Oricum, termenul lung inseamna in Romania maxim 5 etape.

"Vreau sa arat ca pot face meserie aici!"

Asta vine, in general, ca o ironie la adresa predecesorului, care declara la plecare ca nu poti face meserie in astfel de conditii. Tine maximum 3 etape, la fel ca si sprijinul neconditionat declarat de conducatori.

Fanii

Asta de obicei merge la echipe gen Poli, Rapid, Steaua sau U Cluj. Manea sau Dorinel Munteanu nu pot declara ca au mers la Bistrita, respectiv Dinamo, pentru cei 300 de fani. Ar fi ridicol! Oricum, chiar si cei ca Sumudica (care zice ca nu o are mica!), iubiti fiind de galerie (in cazul lui - Rapid), nu pot scapa de demitere!

Probabil ca motive ar mai fi destule, mai multe decat pot aminti eu acum. Ideea de baza e ca, oricat am dispretui finantatorii pentru acest perpetuum mobile de pe bancile tehnice, nu e doar vina lor. Si nici a conducatorilor de foruri fotbalistice!

Vina au si antrenorii gen Sumudica (sic!) care semneaza cu U Cluj di dupa un meci declara ca nu mai raman in astfel de conditii, Nimeni nu ii impiedica sa faca la fel ca si Grigoras si sa declare ca Steaua (de exemplu) se mai si refuza. Sau sa isi plaseze in contract clauze de reziliere considerabile. Sau sa verifice, cel putin atat, Dumnezeule!, in ce se baga inainte de a semna ca primarele!

Ipostazele Barbatului

La inceputurile vietii constiente ale Barbatului - care pe atunci inca e Barbatul Copil - acesta isi doreste cel mai mult si mai mult sa fie ca si tata. In lipsa unui model masculin in familie, macar ca si vecinul de la apartamentul alaturat, care ii da bomboane de cate ori il vede.

Singura prezenta feminina din viata lui e reprexentata de mama si matusi si verisoare. Scopul lor e sa il pupe si sa il enerveze ca il cheama sa vada toata lumea ce scump e!

Pe la 7-8 ani, Barbatul Baiat isi doreste sa fie mai destept ca si copilul vecinului cu bomboane, care deja stie sa scrie de mana literele si cifrele. E primul esec major din viata lui, care il va ajuta in ceea ce va urma.

Femeile apar deja mai mult in viata lui. Are si o sora care e enervant de stresanta cand ii rupe temele. Fie si imaginar, pentru scuza de a doua zi la Doamna.

Pe la 12 ani isi doreste sa fie ca si Adi Mutu, si sa scrie in ziare despre el. Aici apare prima dihotomie din viata Barbatului Adolescent: unii isi doresc sa fie doar faimos ca si el, iar altii sa fie bad boy Mutu. 

Deja apare in discutie varul mai mare, care ii explica despre fete. Un aiurit, care prefera sa stea cu fetele, in loc sa vina la un fotbal....

Pe la 14 ani Barbatul Adolescent incepe sa isi inteleaga varul mai mare. 

Apare in imagine si fata vecinului cu bomboanele, mai mare cu doi ani, care nu prezenta interes pana acum. Barbatul Adolescent ii viziteaza fratele doar pentru a o mai vedea. Inca nu stie cum sa o abordezez.

De la 16 ani barbatul incepe sa devina Barbat. A avut deja prima prietena, primul sarut, prima deceptie in dragoste, poate chiar si prima experienta sexuala.

Dupa cum spuneam, are cel de-al doile esec din viata: prima despartire. Aia doare cel mai mult. Sa te lase ea pentru un altul, deja e de neichipuit. Varul mai mare e plecat la facultate in alt oras si nu te mai poate ajuta cu sfaturi.

La 18 ani chiar se simte si e BARBAT! Astepata sa primeasca bani de la parinti si sa dea de carnet. La facultate agata tipele faine si deja e celebru.

A doua dihotomie se produce: desi se cearta intr-una cu tatal si isi doreste sa nu fie ca si el - adica angajat simplu - realizeaza ca incepe sa semene tot mai mult cu el.

Pe la 21 de ani e gata facultatea si apare prima decizie majora din viata Barbatului: se angajeaza sau ramane cu parintii. Oricum tre' sa mearga la master...

Dupa 23 de ani incep problemele si deja se intelege cu parintii si sora mai bine. Cateodata regreta momentele in care era in centrul atentiei. Acum nici bunica nu il mai baga in seama intr-atat de mult; are deja stranepoti....

La 26 de ani zice ca le-a trait pe toate si le-a avut pe cele mai bune. Un nou moment de criza vine cand apare Femeia.

La 28 o cere de nevasta si devine Barbatul Casatorit. Prietenii fac misto de el, desi nu s-a schimbat mai nimic: inca mai iese la bere cu ei, mai se face manga, la meciuri sunt tot in galerie etc. Doar ca nu mai sunt toate asa dese... Oricum el e Barbat si nu regreta asta.

Vecina din copilarie ii da add pe facebook si isi aduce aminte de cele dinaintea Femeii. O mica urma de melancolie il incearca.

La 30 de ani ia primul credit. Acum chiar e nasoala.

La 32 are primul copil. Il tine in brate si se simtem... Ei bine, nu poate descrie cum se simte. 

La 34 de ani aajuns sef si toti ilprivesc cu respect. Apare copilul numarul doi. Senzatia vis-a-vis de el ramane la fel de intensa.

La 40 de ani deja a vazut mai toate orasele importante, a fost pe la plaja prin toata lumea, conduce masina noua, are casa renovata, la lucru e inca sef.

Apar primele probleme ale Barbatului Tata - daca are fata/fete, isi face griji pentru ca vede in Barbatii Copii din jurul lui ceea ce era el acum cativa zeci de ani. Daca are baieti, se ingrijoreaza cu privire la ce nebunii ar putea acesta sa faca. Daca are din amandoi cate unul, stresul e maxim. Apar caderile de par....

La 47 intra in partid si devine Barbatul Politician. Fata vecinei ii da add pe Linkedin.

La 55 isi insoara copiii si se linisteste - ei sunt mai cuminti ca el.

La 60 e deja Barbatul Bunic si se ingrijoreaza cu privire la pensia lui tot mai mica. Aia din partid nu il mai cauta decat la alegeri.

La 80 fata din vecini ii da add la morga. :) His time here has passed.....

PS: Varianta de mai sus nu e inspirata DOAR din viata mea!

Visele mele - doua lalele ...

La inceput de viata, parintii iti povestesc cum poti ajunge pe luna, cum sa agati fetele sau cum sa lovesti mingea corect. Apoi, toti din jurul tau te incurajeaza sa ai vise. Ca e ok, ca e sanatos, ca se implinesc, ca toti au, ca la unii li se indeplinesc etc.
Apoi vine perioada de scoala, cand nu poti sa ai vise, ca ai capul in nori si nu gandesti limpede, ca nu iei note mari sau, din contra, ca sunt prea mari.
Urmeaza liceul, unde tre' sa ai vise - fata pe care sa o saruti, facultatea pe care sa o alegi, profa pe care o vei anunta cu ciuda ca ai luat BAC-ul fara sa ai nevoie de meditatiile ei, unde sa te muti de la ai tai, pe care nu ii mai suporti...
Vine facultatea - visezi doar sa iei examenele, sa nu intarzii la part-time jobul ala nenorocit care iti da banii pentru iesiri. Nu mai visezi la fete, pentru ca deja le ai! Eventual visezi la inca una!
Te angajezi la o firma respectabila si esti tanara lor speranta. Toti vad doar probleme in jur, doar tu  - oportunitati sa le rezolvi. Esti clar visator! Dar pana acum nu era rau!!!
Te insori si visezi la o nunta faina cu destule daruri in bani si obiecte.
Iei primul credit si visezi doar cum sa il achiti in avans.
Ai primul copil si visezi sa fie sanatos. Apoi visezi sa fie desptept, frumos, sportiv, devreme acasa (daca e fata) sau ca iese cu fetele si sta peste program (daca e baiat).
Apoi apare prima problema - varsta la care trebuie sa ii explici copilului tau cum e cu visele. In jur ai numai exemple de idealisti ratati si de pragmatici de succes. Cum sa ii explici copilului ca visatul cu ochii deschisi e ok intr-o astfel de lume? Cum ii explici ca animalutele vorbesc doar in desene animate, cand tu stii ca ai vorbit nopti in sir cu cainele bunicii? Cand stii ca Joiana, pe drun spre pasune, te asculta mai bine decat oricine, si te mai si ajuta sa rezolvi probleme, spunandu-ti sa ai mereu rabdare si sa rumegi problemele precum rumega ea iarba!
Si iti vine ideea geniala atunci! Pe loc! Fara premeditare! Mergi in camera copilului, il invelesti si ii povestesti tot ce poti despre vise si implinirea lor, despre cum a visat Alexandru Macedon sa cucereasca lumea si a reusit, despre visul lui Vuia de a zbura, despre Mac-urile lui Jobs, despre Hagi si golurile lui fabuloase pornite de la visul de a fi fotbalist mare. Mai ales ii povestesti despre visele tale implinite sau nu. Dar traite la intensitate maxima! Apoi il mangai pe crestet si il saruti usor, dandu-i toata puterea de care are nevoie.
Peste ani primesti o scrisoare din State, unde s-a stabilit pentru a deveni inginer in industria aerospatiala. Iti povesteste cum a lucrat la nava care va duce primii oameni pe Marte si cum iti multumeste pentru ca l-ai incurajat sa isi urmeze visul cel mai vechi al omenirii - zborul! Langa tine, in cafeneaua batrana si ponosita din satul unde te-ai retras, il zaresti pe vecinul pragmatic cum te urmareste invidios. A facut bani si i-a pierdut, a mai facut o data avere, insa nu mai are nimic. Pentru ca a preferat sa lucreze pentru el, in loc sa isi imparta visele cu o jumatate a lui. Si acum sta singur, doar el si actiunile lui la cele mai de succes companii din tara. Si tot ce face e sa regrete ca nu a invistit in Facebook sau Intel cand inca se merita. Din cand in cand regreta viata lui, jinduind dupa a ta!
Si la final stai si te intrebi, usor nostalgic dupa aerul de pe lunca din satul bunicii, cum se face ca omenirea tot pragmatismul il cauta si il lauda, insa visatorii sunt cei care fac lumea sa mearga mai departe. Si sa nu isi piarda sufletul!

Alegeri Locale 2012

De obicei nu ma avant in astfel de postari, dar situatia de fata se cere analizata. E un alt moment zero, dupa 1990, 1996 si 2004.
Ok, dar ce face atat de special acest scrutin? Pai sa le analizam in parte:

1. E prima data cand se uzeaza un singur tur de scrutin. Si asta e rau, pentru ca, dupa cum evidentia Moise Guran, e muuuult mai usor sa cumperi voturi acum. Raman inca la conceptia ca romanii inca nu au exercitiul democratiei si nu stiu cum sa o gestioneze.
2. Prezenta la vot a fost surprinzatoare pentru toti. Ce-i drept si pentru mine. Insa toti uita ca la alegerile anterioare au fost doua tururi de scrutin, Acum doar unul singur. 
3. Toata lumea lauda potenta rezultatelor celor de la USL. Numai ca multi nu realizeaza ca, din nou, romanii au votat impotriva cuiva, nu pentru cineva. Cu atat mai putin pentru o programa politica. 
4. Corelat cu punctul 3, e inspaimantator sa stii tinzi sa dai puterea unui singur pol. Senzatia de democratie tinde sa dispara tot mai mult. UDMR plange dupa vremurile in care era necesar la guvernare...
5. Ascensiunea pepedede e la aproximativ 10% se incrie in aceeasi tenta ca si untul anterior. Vorba cuiva, e grav cand te gandesti ca UDMR si PPDD tind sa fie singurele partide de opozitie constructiva, tinand cont ca PDL va fi Gica Contra in noua structura politica a tarii.
6. PDL se dezintegreaza tot mai mult, chiar in momentul in care ar trebui sa isi asume rolul de partid de opozitie.
7. PRM si PNG dispar tot mai mult de pe scena politica, gratie liderilor care i-au dus acolo.

Apropo de USL - nu le dau mai mult de 6 luni dupa alegerile generale si ii vad dezbinati total. Ciolanul - cat a mai ramas el - ii invrajbeste pe cei mai buni amici. Pentru o alianta contra naturii (IIC Bratianu oare ce zice de alaturarea liberarilor de dreapta unor socialisti de stanga?) e si mai usor sa dispari.

Earth Hour

Am sa incep prin a spune ca nu am stins lumina sau televizorul timp de o ora. Spiritul Pamantului poate m-a blestemat, dar macar am vazut pe unde m-am plimbat prin casa.
Sa incepem cu inceputul - nu sunt crestin practicant si nici ecologist activ. Recunosc insa existenta lui Dumnezeu si importanta pastrarii unui echilibru intre resurse si consum. Tocmai de aceea imi botez copii la biserica si mi-am construit o casa pasiva (opusul unei case pasive este o casa parsiva?).
Nu vad insa, sub nicio forma, relevanta acestei manifestari. Eu, care nu am stins lumina sunt criminalul planetei si ucigasul lui Andrei (cel din reclama cu apa), chiar daca am construit casa cu materiale ecologice si nu este degraba varsatoare de resurse, pe cand nea Ilie de la colt, cel care a stins becurile si televizorul (intre noi fie vorba, a mers la birt sa bea o bericica cu pretenarii), dar are casa neizolata si se incalzeste cu un camion de lemne pe iarna, e marele ecologist al cartierului?
Asta se devine dupa facultati, nea Ilie, vorba unui personaj drag mie!
E normal sa doresti ca si copii tai sa respire aer curat, sa manance o rosie crescuta natural sau sa aiba apa potabila la fel de free ca si hotspotul de langa Teatrul National din Capitala. De aici insa pana la crucificarea celor care nu respecta acest ritual barbaric an de an, e cam mult. E mai vizibila o astfel de stingere de lumini de pe statia spatiala intr-o singura ora pe un intreg continent, insa nu e deloc cuantificabila in ecuatia globala de reducere a consumului. Mai pe romaneste: degeaba sting apa in casa sa nu mai curga ampixulea, daca imi spal masina zilnic, cam o ora!
V-am salutat verde!

Relatia perfecta

Ideea mi-a venit de la un post al unui prieten si de la o alta cunostinta, care se tot lauda cu iubirea ei perfecta.
Cum se defineste relatia perfecta? Exista ea? Cine are parte de ea? Se poate destrama? Rezista mai mult decat alta?
Am sa incep prin a spune ca sunt de parerea lui Iorga, cel care spunea ca nimeni nu e deplin. Doar ca prin dragoste cautam intregirea nostra: tindem spre ceea ce nu avem in noi insine. Asta, in traducere libera, inseamna ca ne cautam jumatatea care ne completeaza.
De ce nu cred in perfectiunea relatiilor?
Tot Iorga imi da raspunsul: “Perfecţiunea? Un drum tot deauna deschis. E semănat cu cadavre. Şi în ultimul ceas răniţii se ridică râvnind înainte!”
In general sunt de parere ca fiecare individ evolueaza in timp spre ceva mai bun, mai dezvoltat, mai complex. Oamenii care cad in admiratia propriei persoane tind sa devina liniari in evolutie. De aceea ii evit cat de mult posibil.
Dar sa revenim la ideea de baza: exista relatie perfecta? NU! Categoric NU! Pentru ca, desi fiecare cauta persoana care sa o completeze - nu neaparat in dragoste, dar si in relatiile profesionale, sau cele de prietenie - nimeni nu se completeaza chiar perfect. Tinand cont ca persoanele evolueaza - si cei mai multi chiar fac asta - nu cred in existenta acelui moment in timp in care doua persoane se intalnesc la mijlocul destinatiei lor. Ne gasim prietenii, iubitii sau partenerii de lucru in diverse momente ale vietii, nu neaparat in cele suntem sincronizati.
Totusi, ce exista? 
Pai, exista relatii functionale si relatii nefunctionale. Cele functionale sunt cele pe care altii le definesc ca fiind perfecte.
Orice relatie are suisuri si coborasuri! Certurile si  necazurile nu fac decat sa intareasca o relatie viabila, sa o certifice. Altfel, cei care nu stiu sa treaca peste momentele de cumpana nu sunt meniti unul altuia.
De asemenea, orice relatie, pentru a deveni una functionala, implica un anumit acord tacit: eu iti cedez o parte din drepturile si libertatile mele, la schimb cu ale tale. Atat timp cat nu vezi asta ca un compromis, ci ca o situatie gen win-win, nu pot aparea probleme.
Cine are parte de astfel de relatii?
Pai simplu - cei care stiu ce sa caute si care stiu sa treaca peste problemele aparute pe parcurs. In plus, mai trebuie si dramul acela de noroc sa iti gasesti perechea!
Se poate destrama o relatie viabila? Rezista ea mai mult decat altele?
Luand in calcul teoria evolutiei, orice relatie poate suferi transformari, fie ele in rau sau in bine. Deci da, se pot destrama. Mai greu decat celelalte, dar raspunsul e afirmativ. Insa, atat timp cat reusesti sa treci peste hopuri si sa iti intelegi partenerul, rezultatul nu poate fi decat unul pozitiv!
Rezistenta unei relatii nu este data de aparenta pe care o ofera partenerii lumii din jur. E data de nivelul de intelegere si de reciprocitate existent.
Concluzie
Am o cunostinta care ma sufoca in mod constant cu dovezi ale dragostei ei fata de sot! Cine nu ii cunoaste spune ca sunt cuplul ideal, relatia perfecta despre care am vorbit mai sus! Problema e ca, la o privire mai amanuntita, descoperi lucruri interesante. Totul izvoraste din frica de a nu pierde persoana iubita! Pierdere pe care a experimentat-o in trecut si care o obliga si la o anumita certificare a relatiei in ochii lumi.
Personal dezavuez asemenea comportamente si spectacole ieftine!

Despre masinile electrice - inca un mit daramat

 E deja o moda sa fii eco - indiferent ca vorbim de achizitii de masini, de cresterea animalelor sau de reciclare. Unul dintre cele mai in voga comportamente era sa conduci o masina electrica sau hibrid.

Costuri

 Statul roman chiar subventioneaza cu 3700 Euro achizitia de autovehicule electrice. Nice, huh? Nu chiar, daca incepi sa calculezi ce inseamna 3700 din, sa zicem, aproximativ 21000 Euro, cat costa cea mai ieftina masina de acest tip...

Autonomie

Astfel de masini au o autonomie de aproximatix 100 km, in ocnditii ideale. Adica fara radio pornit (damn! chiar imi placeau aia de la Radio Zu!), fara A/C (asta nasoala rau de tot....) si fara faruri pornite. Altfel, ajungi cam la 50-80 km zilnic. Still ok, daca stai in oras, sau undeva aproape.

Incarcare

Cica asta e avantajul - se incarca repede in cateva zeci de minute. Dar nu oriunde, ci in statii special amenajate. Cea mai aproape de noi se afla prin Austria. Incarcarea normala se face in 8 ore, proximativ, si ne costa cat un bec economic lasat deschis toata ziua! Dar si aici e o smecherie - producatorii auto recomanda un anumit tip de priza, de perete, altfel risti sa strici bateria si instalatia electrica de acasa! Alte cateva sute de euro!

Fiabilitate

Aici cam bate masinile clasice - revizii mai rare, piese inlocuite mai rar, ce-i drept cu o manopera mai scumpa. Sa nu dea Domnul insa sa ai nevoie de inlocuirea acumulatorilor, ca te papa falimentul.

Sim daca tot e iarna si cod galben, portocaliu sau rosu, dupa caz, sa verificam si comportamentul unor vehicule electrice pe aces timp. Au facut asta cei din Estonia, care au un parteneriat cu Mitsubishi care le-a livrat 50 masini electrice (dintr-un total de 500) in schimbul unor certificate de emisii de carbon. Cei de acolo le folosesc pentru asistentii sociali. Cum a venit insa gerul, masinile fie nu mai porneau, fie parcurgeau numai 1-2 km, apoi se opreau. Unde pui, ca nu puteai porni nici radio, nici incalzire, nici faruri, ca murea instantaneu motorul. 

Concluzii

Cineva spunea, acum cativa ani, ca se prea poate ca, inchisa intr-un sertar de mare mahar al petrolului, sa se afle schita masinii eco. Problema e ca acel mare mahar nu o va arata lumii atat timp cat el poate tranzacctiona titeti la preturi astronomice. 

Pana cand masina electrica, solara, pe hidrogen, sau mai-stiu-eu-ce-mega-inventie-eco, se va vinde la un pret rezonabil si va avea fiabilitate, am sa raman fidel Loganului meu. Pe asta mizeaza si OPEC!

Sine amicitia vitam esse nullam

Pe vremea cand aveam 8-9 ani toti copii pe care ii cunosteam si imi erau parteneri de joaca ii prezentam ca prieteni. Pe vremea liceului, toti colegii cu care ieseam la biliard, bere sau fotbal ii numeam prieteni. Pe vremea facultatii colegii care ma mai ajutau sa platesc o bere in plus sau cu care mergeam la meciuri ii defineam cafiind prieteni. Acum, o mana de oameni ii pot numi prieteni. Sa imi fi pierdut intre timp majoritatea prietenilor? Sa ma fi maturizat? Sau asta e mersul firesc al prietenilor.
Marturisesc (sic!) ca ideea mi-a venit la o bere - cu un ... prieten. Ne aduceam aminte de copilarie si adolescenta si de tinerete (nu ca am fi doi mosi) si numaram cati prieteni au "transhumat" cele cateva stagii ale existentei noastre. Surprinzator de putini! Abia daca am numarat 2, fiecare dintre noi!
In fapt, ce defineste prietenia? Adica prieten iti e cel caruia ii imprumuti lunar bani ca nu are sa isi plateasca facultatea si pentru ca iti e mereu in anturaj? Prieten iti e cel care iti cumpara ultima bere inainte sa ti se faca rau? Prieten e cel care iti imprumuta prastia lui in copilarie? Hmmmm.. .Clar nu exista vreo regula! Adica am "prieteni" care si-au adus aminte de mine cat timp eram, sa zicem, colegi de faultate (poate fi valabil pentru colegi de lucru, de liceu, de bloc etc.) si cand timp au avut nevoie de ajutorul meu - fie ca a fost vorba de un sfat, fie ca  afost vorba de o suma de bani. Dar care nu m-au mai sunat de luni bune. Unii dintre ei poate au si plecat din oras, din tara, fara sa ma anunte.
Mai sunt, apoi, cei care te scot in oras cat timp iti merge bine, dar care uta sa te sune cand esti in spital, doborat de vreo boala sau de vreo operatie. Recunosc - nu poti bea bere cat timp esti in spital!
Sa nu uitam de cei care iti sunt prieteni atat timp cat le impartasesti idealurile (nu ma refere aici la noua aplicatie de I-Phone pentru deal-uri financiare) si gandurile despre cum sa iti traiesti viata. Daca insa iti schimbi optica - fie pentru ca ai familie acum, fie pentru ca jobul nu iti permite - te exclud din cercul lor nemuritor si rece...
Tot nu am ajuns la vreo concluzie insa! Ce sunt si, mai ales, cine sunt prietenii? Daca poti defini intunericul ca fiind lipsa totala a luminii, prietenia nu o poti defini ca fiind lipsa totala a prietenilor. Asa ceva nu se defineste in lipsa.
Am sa incerc o definitie, desi nu e tocmai cea din DEX si nu am pretentia sa fie musai cea adevarata. Dar pentru mine a functionat. Prieten iti e cel care se ofera sa te gazduiasca atunci cand nu ai unde sta, cel care iti pune in mana cheile masinii lui cand a ta s-a stricat, cel care te ajuta sa muti mobila cand te muti din chirie in chirie, cel care iti face cinste cu o bere si cand nu ai luat inca salariul, cel care te ajuta cu un sfat si cand ai uitat ca ai nevoie de asa ceva, cel care te face sa razi cand nu ai chef nici sa zambesti, cel care are curajul sa iti spuna ca gresesti atunci cand esti pe cai mari si crezi ca toata lumea e a ta, cel care... Cred ca ati prins ideea, nu? Iar toate astea le face indiferent de cat timp te cunoaste - din copilarie sau de 3 zile!
Acum, sincer, privind si in introspectie (un cuvant de care uitasem, dar de care mi-a adus aminte un prieten), cati dintre noi am facut ce presupune sa faca un prieten? Adica e usor sa spui ca nu ai prieteni si ca te-au parasit, dar noi, noi pe cati i-am uitat pe drum? Cati prieteni avem? Dar cati se refera la noi ca fiind prieteni?


PS: Unul dintre cele mai frumoase chestii spuse de cineva despre mine a fost ceva de genu': "Stii de ce imi esti prieten? Pentru ca stiu ca, daca maine te sun si iti spun ca nu am unde sa dorm, ma lasi sa dorm in camera ta si dormi tu la parinti!". Nu ii dau numele, dar se stie el, daca citeste.