Pentru ce bat clopotele, duminica?

Exista un farmec aparte la ziua de duminica. Dincolo de profilul autoinsinuat de dogmele religioase, ziua de odihna e mai mult decat atat. E o stare de spirit. E o descriere eficienta a starii unei natii. Daca duminica ar fi de mai multe ori pe saptamana, oamenii ar fi mai fericiti. Totul e diferit duminica. Aerul e diferit, e mai proaspat, soarele e mai stralucitor, e mai relaxat. Mancarea are alt gust. Pana si faptul ca te speli intr-o duminica e diferit. Cati dintre noi nu isi fac baie duminica ca intr-un fel de ritual indian, dupa ce o saptamana intreaga am folosit profanul dus, intr-un gest rapid si parca obligatoriu. Baia de duminica e sfanta. Si e un simbol. Face parte din personalitatiile noastre. Pe de o parte sunt cei ce neaga acest obicei dintr-o refulare a unei copilarii militaresti in care totul era foarte bine planificat si stabilit de la inceput. Apoi sunt cei nostalgici care, oricat ar fi de curati, baia lunga de duminica e un paramount must. La fel si mancarea care trebuie neaparat sa contina elementele obligatorii ale duminicii perfecte: carnea si cartoful. Fara indoiala ca fiii ratacitori vor fi mereu impotriva acestor ritualuri, vor dori mereu sa evadeze din aceasta lume. Vor avea o viata plina de determinatii, insa le va fi mereu un handicap, chiar si atunci cand vor uita definitiv de aceste gesturi primitive. Si poate au dreptate. Poate au simtit si ei caracterul mult prea riguros al ritualurilor de duminica. Ar mai fi slujba de duminica unde intretinerea imaginii de credincios si pastrarea traditiei de a afisa bogatia vestimentara a purtatorului sunt vitale. Poate ca ar mai fi si plimbarea de duminica prin mall (cutezanta recenta), pe centru sau prin parc, care sa aduca in lumina importanta acestei zile atat de asteptata.
Ce-i drept ca trec acum intr-un ton filozofic, dar nu ma pot abtine a ma intreba daca cumva suntem liberi...
Avem cumva libertati reale in viata noastra? Suntem cumva liberi de ritualul militaresc de stare spirituala si obiceiuri bine definite ale zilei de duminica? Suntem oare liberi de opinii, expresii si cuvinte mostenite si propagate la scara de familie, cartier, oras... tara?! Avem cumva libertatea de a fi impliniti de-adevaratelea si cu un sandwich in loc de friptura de duminica? Suntem oare liberi de micii si berea de 1 Mai? Putem fara ritualul marsului de zombie, pe la moaste??... Multe din acestea sunt "libertati" obtinute in 1989. Dar oare sunt ele libertati? Vrea cineva sa isi faca baie intr-o marti de exemplu?

"Libertatea inseamna responsabilitate. De aceea majoritatii oamenilor le e groaza de ea"- George Bernard Shaw

Scrise in tren...

Am plecat La Bucuresti, azi dimineata pe la 6.30. Surprinzator, trenul a plecat la timp. Uitasem ce bine e sa calatoresti cu CFR-ul nostru. In tren, caldut, dar nu m-am prins suficient de repede daca e de la caldura pornita sau de la mirosul greu de geamuri nedeschise de o luna. Oricum, am trecut repede peste, am citit un pic si mi s-a facut foame. Merg spre vagonul restaurant cu incredere, iau meniul si citesc urmatoarele: cartofi prajiti - 13 lei, snitel de porc 12 lei. Mai erau si altele dar asta m-a frapat. Am ales un sandwich de ieri in final iar acum am avertizat-o pe mama ca vin infometat. Bai, astia isi bat joc de noi si pe noi ne doare in cur. Cand i-am spus aluia ca nu e normal s-a uitat la mine de parca l-am deranjat. Imi venea sa ma aplec peste tejghea sa-l trezesc cu forta la realitate. In sfarsit, mai avem doua ore si ajungem acolo unde oricum mi-am propus sa ajung cat mai rar. Dar cum soarele tot de aici rasare in tara asta, ma tem ca nu o sa ma pot tine de promisiune.
Hai pa si tineti minte...avionul sau masina. Cand nu o sa se mai urce nimeni in trenuri poate o sa le vina minte la cap.

Eu, bucurosul

Suntem la final de an si deja simt cum ma lasa puterile. Dupa 10 luni de munca si de stres, la serviciu, acasa, cu casa, simt ca am nevoie de o pauza. Azi Alice m-a asteptam in statia de tramvai, mi-a sarit in brate si mi-a spus: Bucurosule! Toata oboseala a trecut!

Un fel de raspuns, un fel de mandrie

Ma gandeam inainte sa scriu pe acest blog la scuza pe care ar trebui sa mi-o pun ca stindard pentru lipsa-mi de talent jurnalistic. Eu nu am ajuns jurnalist in Romania pentru ca nu sunt bun la dictare si, din pacate, nici nu mai citesc presa romaneasca pentru ca nu ajung niciodata la timp in statia de tramvai. Raman doar cu o privire invidioasa pe boschetarii care citesc presa "libera" prin canale. Si intrucat e un blog pentru discutii, chiar si in contradictoriu, o sa incerc sa raspund mandriei de a fi roman. La acest termen ar fi bine sa nu existe diacriticile, astfel am avea un motiv de mandrie pentru a ne asocia cu termenul "roman".
Mandria mea e mai limitata. Se rezuma la locuri, oameni, intamplari, istorii, legende, nici pe departe la neam. Caci el nu exista. E un termen la fel de vag precum Europeanul, Americanul sau bucuresteanul. E doar un model de a centraliza si aduna pulimea (scuzati "romanismul"). Eu sunt ardelean, sunt orasean, sunt prieten, sunt fiu si frate, sunt o mostenire mai mult sau mai putin valoroasa. Ma pot vinde doar pe mine insumi in aparenta, insa duc in spate o incarcatura mult mai valoroasa si mult prea importanta pentru a o asocia cu un termen inventat. Dincolo de orice rasisme, sovinisme, xenofobii, eu nu sunt roman. Asta pentru ca nu-mi delimitez existenta la un cuvant asociat cu entitati umane irelevante, grobiene, josnice... acceptate de marea majoritate! Si asta nu ma face  nici snob, nici superior. Ma face constient. E mult prea usor sa dai vina pe coruptie, sa vorbesti despre miile de biserici si "pazitorii" lor binevoitori, de semidoctism, de mediocritate si abuz, de mizerie, decadenta, cruzime, delasare, lenevie, indiferenta, lasitate. Si sa le asociezi pe toate acestea cu acronimul "roman", dupa care un chiolhan sanatos si la fel de grobian sa te faca sa te simti atat de mandru ca esti roman.
Intr-o societate in care esti ceea ce votezi, in care orice mucos imbracat colorat se crede hipster, in care singurul lucru care lipseste din mall-uri sunt bisericile, in care tinerii vor sa devina bisnitari borati proprietari de echipe de fotbal, in care cluburile de 5 stele apar inaintea asfaltului si canalizarii, in care sunt mai multe masini decat oameni care stiu sa citeasca, esti mandru doar de ceea ce crezi despre ce vezi...
Nu e nimeni de vina ca te-ai nascut de roman, dar fiecare e de vina pentru lipsa de bun simt.
Multumesc termenului "roman" ca nu e atat de important incat sa imi trezeasca nevoia de a ma asocia lui...
"Ramane fara de lume, lumea ce mai ramane"... un roman

Cioburile vietii

Corina mi-a fost colega de serviciu putin timp, inainte de a pleca cu familia in Canada. Distanta nu a facut insa ca relatia noastra sa inceteze. Discutam rar, dar discutam.
Azi am primit de la ea un email despre blogul ei. Articolul e interesant, si se inscrie in linia intrebarilor existentiale despre natura umana, care nu vor fi pe deplin rezolvate, dar care e bine sa ni le adresam, pentru a nu uita ca suntem oameni.
Corina, trebuie sa marturisesc ca si eu fac parte din categoria celor care intreaba daca e chiar nevoie de donatia mea!
V-il recomand cu placere!

Mandria de a fi roman

Mi l-a semnalat o colega (merci, Julia). Poate fi citit aici. Anterior, saptamana trecuta, Hagi spunea ceva asemanator.

A  redeschis o discutie mai veche pentru si cu mine: suntem sau nu mandri ca apartinem Romaniei? 

Vorba scriitorului - nu stiu altii cum sunt, dar eu ma simt mandru ca sunt roman. Roman din neamul getilor si al romanilor, roman de-al lui Stefan cel Mare, de-al lui Mihai Bravu'", de-al lui Eminescu, de-al lui Hagi, de-al lui Nastase (Ilie) samd. Nu ma recunosc in totalitate in Romania lui Basescu, Nastase (Adrian, de data asta, Becali si Vintu. Sunt insa parte a acestei Romanii si o recunosc asa cum e! 

O mica paranteza:

Saptamana trecuta am fost mandru de romanii care au stiut sa faca greva pentru drepturile lor, ca in orice democratie. A fost prima data, dupa (prea) multi ani, cand o mana de oameni a mobilizat sute de mii de bugetari pentru a cere drepturile lor legale. Asta e un semn de insanatosirea clasei sociale. Insanatosirea clasei politice inca nu s-a produs. Dar va urma si ea.

Pe de cealalta parte, le recunosc dreptul celor care emigreaza. Silviu, spre exemplu, a ales acest drum. Bine, el emigreaza cateva luni pe an, de vreo patru ani. Va ajunge la un moment in care va alege definitiv locul unde vrea sa stea, sa plateasca taxe, sa beneficieze de asigurare de sanatate, sa isi creasca (sic!) copii. Ii respect alegerile, oricare ar fi ele, chiar daca nu sunt si ale mele. 

Eu inca mai fac parte din randul celor care prefera sa fie straini la ei in tara, decat sa fie strain printre straini. 

Acum, sa nu intelegeti gresit. Nu sunt multumit nici pe departe de starea drumurilor din Romania, prefer sa ma tratez de o raceala in casa, decat sa merg la spital, sunt de parere ca platesc taxe prea mari pentru nivelul de respect pe care mi-l ofera statul... In conditiile mele, as si pleca in strainatate, insa de aici pana la injura romanii si Romania, e cale lunga.

Nu am vizitat prea multe tari pana acum, insa pot spune cu mana pe inima ca nu m-am simtit inferior vesticilor. Eleanor Roosevelt spunea ca nimeni nu te poate face sa te simti inferior fara acordul tau! Sunt perfect de acord!

Atlas de mitocanie turistica

De ce nu! O mica experienta turistica poate sa iti releve splendoarea turistului universal in cele mai personale manifestari socio-culturale, in functie de destinatie putand chiar sa intocmesti un astfel de atlas, unul despre mitocania sau prostia sau mediocritatea sau, de ce nu, imbecilitatea oamenilor atunci cand sunt departe de tara natala. O sa imi asum imaginile prezentate din prisma experientei personale de turist si o sa incep azi cu episodul dedicat clasicilor.


Englezii. Vesnic mirati de ce masinile merg pe partea opusa sensului normal de mers, astfel intocmit de la regele Henry si aprobat de insusi Dumnezeu, aceasta rasa speciala de turist e ca si sunca: cu cat sta mai mult la caldura cu atat se impute mai tare. Evident ca intregul mapamond vorbeste limba lor, nu mai incape discutie faptul ca toata lumea ii asteapta cu bratele deschise si ii iubeste numaidecat. Englezul este mereu sigur ca nimic nu poate fi mai vechi, mai valoros cultural, mai frumos, mai bogat, mai fascinant si asa mai departe decat tara lui, denumita si "God's own country". Cu toate astea el viziteaza lumea, doar ca sa se asigure de asta si sa se asigure ca lumea stie asta. O fi asa, insa civilizatia a uitat sa le recomande un dentist, un deodorant si crema de soare englezilor.
Francezul. Ofticat de situatia politica a tarii vizitate, francezul isi aprinde o tigara, isi cumpara un croissant, isi pune ochelarii de soare si refuza sa viziteze ceva, in semn de protest!
Neamtul. Nervos pe sistemul de transport in comun care intarzie cu sutimile de secunda, neamtul viziteaza orice si oriunde. Pentru ca poate si pentru ca nu are ce vizita in propria tara. Merge pe croaziere, la plaja, la munte, la muzeu, la Disneyland, in jungla, oriunde exista un aeroport. Intrigat de lipsa de cunostinta a limbii sale superbe si usor de invatat de mai tot mapamondul, neamtul isi are in vedere obiectivele foarte clar si nu se abate de la ele chiar daca asta inseamna sa faca efortul supraomenesc de a vorbi engleza. Ingamfat si tern, plictisitor si enervant de curat, lipsit de expresie si de fantezie, robotel turistic perfect. Nu ii stati in cale ca trece peste voi.
Va urma...