Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi?

Era dimineata  zilei de 23.11.2010 cand stirea ajungea si la noi - Coreea de Nord ataca una dintre insulele vecinilor din Coreea de Sud. Trecem peste valul de entuziasti care isi aduceau aminte de previziunea bulgaroaicei despre cel de-al treilea razboi mondial.
Lucrurile nu stau asa. Cel putin asa tind eu sa cred. Am sa va enunt motivelel pentru care nu cred intr-o conflagratie mondiala:

1.  Nord-Coreenii sunt recunoscuti pentru felul in care forteaza mana destinului si , mai ales cea a Occidentului. Ori de cate ori au dorit sa mai amane vreun contro la uzinele nucleare sau de cate ori mai doreau ceva ajutoare financiare sau in alimente, nordicii mai atacau vreo patrula sud-coreeana sau "rataceau"cate un mini-submarin prin alte ape teritoriale.
2. Ocazia ideala de a ataca Coreea de Sud a fost acum doua saptamani. Atunci, la Seoul, intrunirea G20 avea loc. Comunistii aveau ocazia ideala de a ingenunchia  Sudul.
3. Marele conducator suprem, Kim Jong-il, cel care a dobandit puterea de la tatal sau, Kim Ir-sen, a ajuns in situatia in care nu mai poate conduce tara. E prea slabit de boli (poate si de coniac, caci se spune ca ar consuma celebrul coniac Henness, in valuare de 700.000 dolari anual; un nord-corean castiga, in media, 900 dolari pe an). E momentul sa cedeze puterea fiului sau, Kim Jong-un. Si ce intrare mai buna decat un atac-fulger asupra vesnicului inamic!

Pe de alta parte, nu poate scapa neobservata evolutia dolarului si cea a yenului - singurelel monede care au crescut in raport cu euro, in acest moment.
In final, trebuie sa recunosc faptul ca puterea militara a Coreei de Nord depaseste orice inchipuire. Se spune ca pentru fiecare nord-corean infometat, statul a creat cel putin o arma. Unde mai pui ca mai detin si focoase nucleare!


PS: Zimbres, asta e cadoul coreenilor pentru ziua ta!

De la Cosbuc la Bendeac

De obicei omul asta ma face doar sa rad. De fapt, ma face sa rad de numa'. Dar melodi asta, nu a facut altceva decat sa imi provoace o stare ubicuu-contemplativa, in care am ajuns la concluzia ca versurile lui Cosbuc se pot rescrie si altfel.
Aici aveti versurile care descriu cel mai bine poporul roman. Cele mai puternice sunt amenintarile din ultima strofa. Iar aici aveti melodia lui Bendeac.
La fel de puternic m-au marcat ambele cazuri. Asa suntem noi, romanii, stam ca miei la taiat, insa cand rabufnim, suntem mai violenti ca Prutul revarsat an de an din cauza nesimtitilor care prefera sa fure decat sa faca diguri sau sa impadureasca malurile.

Un veac de singuratate la spital

Saptamana trecuta sotia mea a fost internata in spital cateva zile. Am descoperit ceea ce stiam, dar nu am crezut pana nu am vazut cu ochii mei: la majoritatea spitalelor nu ti se asigura decat medicii si un pat. Desi nici unele nu sunt de cele mai buna calitate.
Apropo, am observat ca majoritatea doctorilor sunt fie tineri, fie batrani. Nu sunt prea multi doctori intre doua varste, cu experienta! Aia au plecat din tara! Iar cei care au ramas joaca Mahjong cand trebuie sa completeze un banal concediu medical.

Singurul loc bine utilat este locul de primire al urgentelor, la Spitalul Clinic Judetean. Aia aveau acolo si doze de adrenalina!

Eterna admiratie tiganeasca pentru Mercedes

Admiratia etniei rrome (nu o sa insist cu privire la folosirea acestui nume, dar va aduc aminte ca Grecia a facut un scandal monstru, pana Macedonia - alta decat provincia istorica omonima - a devenit Former Yugoslavian Republic of Macedonia, pe scurt F.Y.R.O.M.) pentru masinile producatorului german e bine-cunoscuta. E si motivul pentur care am refuzat sa mai privesc cu admiratie Mercedesurile.
Eram la o spalatorie de masini, saptamana trecuta, si admiram cum Loganul meu e singura masina bastinasa spalata acolo. Mai erau un opel cu volan pe dreapta si numar de UK, un VW Passat din 1998 si un Renault Megane. Toate cu sofreri de etnie putin colorata.
La un moment-dat, un Mercedes Cobra, destul de vechi, cu numere de Bulgaria, a intrat pe poarta, starnind admiratia puradeului de langa mine si dandu-le motive de discutii celor doi bulibasa de langa mine. Asta desi masinile lor erau mai noi, mai scumpe si mai fiabile decat Mercedesul in discutie.
Ma intreb oare daca nu cumva aceeasi admiratie ii face pe romanasii neaosi sa aleaga un Golf 4 unui Logan nou!

Pentru ce bat clopotele, duminica?

Exista un farmec aparte la ziua de duminica. Dincolo de profilul autoinsinuat de dogmele religioase, ziua de odihna e mai mult decat atat. E o stare de spirit. E o descriere eficienta a starii unei natii. Daca duminica ar fi de mai multe ori pe saptamana, oamenii ar fi mai fericiti. Totul e diferit duminica. Aerul e diferit, e mai proaspat, soarele e mai stralucitor, e mai relaxat. Mancarea are alt gust. Pana si faptul ca te speli intr-o duminica e diferit. Cati dintre noi nu isi fac baie duminica ca intr-un fel de ritual indian, dupa ce o saptamana intreaga am folosit profanul dus, intr-un gest rapid si parca obligatoriu. Baia de duminica e sfanta. Si e un simbol. Face parte din personalitatiile noastre. Pe de o parte sunt cei ce neaga acest obicei dintr-o refulare a unei copilarii militaresti in care totul era foarte bine planificat si stabilit de la inceput. Apoi sunt cei nostalgici care, oricat ar fi de curati, baia lunga de duminica e un paramount must. La fel si mancarea care trebuie neaparat sa contina elementele obligatorii ale duminicii perfecte: carnea si cartoful. Fara indoiala ca fiii ratacitori vor fi mereu impotriva acestor ritualuri, vor dori mereu sa evadeze din aceasta lume. Vor avea o viata plina de determinatii, insa le va fi mereu un handicap, chiar si atunci cand vor uita definitiv de aceste gesturi primitive. Si poate au dreptate. Poate au simtit si ei caracterul mult prea riguros al ritualurilor de duminica. Ar mai fi slujba de duminica unde intretinerea imaginii de credincios si pastrarea traditiei de a afisa bogatia vestimentara a purtatorului sunt vitale. Poate ca ar mai fi si plimbarea de duminica prin mall (cutezanta recenta), pe centru sau prin parc, care sa aduca in lumina importanta acestei zile atat de asteptata.
Ce-i drept ca trec acum intr-un ton filozofic, dar nu ma pot abtine a ma intreba daca cumva suntem liberi...
Avem cumva libertati reale in viata noastra? Suntem cumva liberi de ritualul militaresc de stare spirituala si obiceiuri bine definite ale zilei de duminica? Suntem oare liberi de opinii, expresii si cuvinte mostenite si propagate la scara de familie, cartier, oras... tara?! Avem cumva libertatea de a fi impliniti de-adevaratelea si cu un sandwich in loc de friptura de duminica? Suntem oare liberi de micii si berea de 1 Mai? Putem fara ritualul marsului de zombie, pe la moaste??... Multe din acestea sunt "libertati" obtinute in 1989. Dar oare sunt ele libertati? Vrea cineva sa isi faca baie intr-o marti de exemplu?

"Libertatea inseamna responsabilitate. De aceea majoritatii oamenilor le e groaza de ea"- George Bernard Shaw

Scrise in tren...

Am plecat La Bucuresti, azi dimineata pe la 6.30. Surprinzator, trenul a plecat la timp. Uitasem ce bine e sa calatoresti cu CFR-ul nostru. In tren, caldut, dar nu m-am prins suficient de repede daca e de la caldura pornita sau de la mirosul greu de geamuri nedeschise de o luna. Oricum, am trecut repede peste, am citit un pic si mi s-a facut foame. Merg spre vagonul restaurant cu incredere, iau meniul si citesc urmatoarele: cartofi prajiti - 13 lei, snitel de porc 12 lei. Mai erau si altele dar asta m-a frapat. Am ales un sandwich de ieri in final iar acum am avertizat-o pe mama ca vin infometat. Bai, astia isi bat joc de noi si pe noi ne doare in cur. Cand i-am spus aluia ca nu e normal s-a uitat la mine de parca l-am deranjat. Imi venea sa ma aplec peste tejghea sa-l trezesc cu forta la realitate. In sfarsit, mai avem doua ore si ajungem acolo unde oricum mi-am propus sa ajung cat mai rar. Dar cum soarele tot de aici rasare in tara asta, ma tem ca nu o sa ma pot tine de promisiune.
Hai pa si tineti minte...avionul sau masina. Cand nu o sa se mai urce nimeni in trenuri poate o sa le vina minte la cap.

Eu, bucurosul

Suntem la final de an si deja simt cum ma lasa puterile. Dupa 10 luni de munca si de stres, la serviciu, acasa, cu casa, simt ca am nevoie de o pauza. Azi Alice m-a asteptam in statia de tramvai, mi-a sarit in brate si mi-a spus: Bucurosule! Toata oboseala a trecut!