marți, 10 aprilie 2012

Earth Hour

Am sa incep prin a spune ca nu am stins lumina sau televizorul timp de o ora. Spiritul Pamantului poate m-a blestemat, dar macar am vazut pe unde m-am plimbat prin casa.
Sa incepem cu inceputul - nu sunt crestin practicant si nici ecologist activ. Recunosc insa existenta lui Dumnezeu si importanta pastrarii unui echilibru intre resurse si consum. Tocmai de aceea imi botez copii la biserica si mi-am construit o casa pasiva (opusul unei case pasive este o casa parsiva?).
Nu vad insa, sub nicio forma, relevanta acestei manifestari. Eu, care nu am stins lumina sunt criminalul planetei si ucigasul lui Andrei (cel din reclama cu apa), chiar daca am construit casa cu materiale ecologice si nu este degraba varsatoare de resurse, pe cand nea Ilie de la colt, cel care a stins becurile si televizorul (intre noi fie vorba, a mers la birt sa bea o bericica cu pretenarii), dar are casa neizolata si se incalzeste cu un camion de lemne pe iarna, e marele ecologist al cartierului?
Asta se devine dupa facultati, nea Ilie, vorba unui personaj drag mie!
E normal sa doresti ca si copii tai sa respire aer curat, sa manance o rosie crescuta natural sau sa aiba apa potabila la fel de free ca si hotspotul de langa Teatrul National din Capitala. De aici insa pana la crucificarea celor care nu respecta acest ritual barbaric an de an, e cam mult. E mai vizibila o astfel de stingere de lumini de pe statia spatiala intr-o singura ora pe un intreg continent, insa nu e deloc cuantificabila in ecuatia globala de reducere a consumului. Mai pe romaneste: degeaba sting apa in casa sa nu mai curga ampixulea, daca imi spal masina zilnic, cam o ora!
V-am salutat verde!

Un comentariu:

  1. Totally agree! Sau pe romaneste: subscriu! Atata vreme cat stingem lumina doar de Earth Hour si apoi consumam la maxim toate resursele (de multe ori fara sa avem nevoie de ele) ora aceea nu are sens. Asa cum vad eu (de aici de la departare) e ca Earth Hour are rolul de a aduce awareness si a antrena cat mai multi in a deveni "consumatori responsabili" -zilnic, nu o data pe an! Si recunosc, desi am avut intentia sa stingem luminile, anul acesta am uitat... Ba mai mult ne-am dat seama ca in acea perioada orara testam noua masina de spalat (ce e drept mult mai economica decat cea veche care a decis sa se strice). Salutari verzi si sa ne vedem cu bine!

    RăspundețiȘtergere